Tocmai am văzut încă un reportaj din Grecia, programele sunt tot mai pline de asemenea imagini pe care televiziunile le semnalizează prudent, avertizându-ne că au un puternic impact emoțional : un refugiat, oprit de un gard de sârmă mult mai înalt decât el, strigă, arătând spre bebelușul din mâinile femeii: de ce vă purtați așa, și noi suntem oameni! Copilul meu e om, eu sunt om, soția mea e om! Apoi, tot mai multe imagini - pretutindeni, în ziare, în on-line - cu alte și alte mâini înfipte în sârma ghimpată ce ocrotește Ungaria de invazie, cu parcurile Serbiei transformate în uriașe dormitoare, din Spania care anunță cu disperare că nu mai are unde caza puhoiul migranților; alte imagini cu bărci naufragiate, copii aruncați de valurile mării pe plajele jilave din Italia, cu tot cu jucăriile lor inutile, și valuri de oameni, cu fețe chinuite și obosite. Cum să nu ți se frângă inima, dacă o ai? Sunt tot mai multe chipuri de oamenii t...