Tocmai am văzut încă un reportaj din Grecia, programele sunt tot mai pline de asemenea imagini pe care televiziunile le semnalizează prudent, avertizându-ne că au un puternic impact emoțional: un refugiat, oprit de un gard de sârmă mult mai înalt decât el, strigă, arătând spre bebelușul din mâinile femeii: de ce vă purtați așa, și noi suntem oameni! Copilul meu e om, eu sunt om, soția mea e om!
Apoi, tot mai multe imagini - pretutindeni, în ziare, în on-line - cu alte și alte mâini înfipte în sârma ghimpată ce ocrotește Ungaria de invazie, cu parcurile Serbiei transformate în uriașe dormitoare, din Spania care anunță cu disperare că nu mai are unde caza puhoiul migranților; alte imagini cu bărci naufragiate, copii aruncați de valurile mării pe plajele jilave din Italia, cu tot cu jucăriile lor inutile, și valuri de oameni, cu fețe chinuite și obosite.
Cum să nu ți se frângă inima, dacă o ai?
Sunt tot mai multe chipuri de oamenii triști, puzderie, mărșăluind spre Mama Europă - dar mai ales bărbați tineri, mulți bărbați tineri care înaintează cu mers apăsat, cu mâinile goale și cu un pas înaintea femeilor lor, copleșite de greutatea pruncilor și a bagajelor, dar care îi urmează docile.
Eu tocmai ce m-am întos din Belgrad, am văzut străzile lui devastate, pline de chipurile obosite și speriate ale migranților și de urmele popasului lor; am fost în Spania, de puțină vreme, am stat de vorbă cu oamenii speriați de imposibilitatea de a face față mulțimilor și problemelor de logistică, de etică și economice pe care le aduce, o dată cu ea, invazia asta catastrofală, pe care le aduc, implicit, acești oameni cărora trebuie să li se asigure o viață, în noile lor destinații și țări.
Europa e cucerită, încet și sigur, ireversibil. Și își cedează unicitatea fără luptă.
În primăvara, Comitetul Național pentru Situații de Urgență român anuțase deja că a pus în discuție publică evaluarea riscurilor privind ”posibilul impact de securitate, urmare a creșterii fenomenului imigraționist la frontierele României” și că ne pregătim pentru ”crearea unui sistem de admitere flexibil dar care să acorde atenție, în același timp, cetățenilor proveniți din statele cu potențial migaționist sau care pot aduce atingere siguranței naționale”*.
Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2015-2018 a fost pus în dezbatere publică încă din luna martie 2015; doar că luna în care criza a început să fie percepută în întreaga sa dimensiune istorică avea să fie aprilie 2015 , atunci când cel puțin 5 vapoare având la bord circa două mii de imigranți s-au scufundat în Marea Mediterană, incident care s-a soldat cu peste 1.200 de victime.** Și să mai spunem că politicienii nostri nu au viziune!
Dar, ca în bancul cu orbul care este ajutat să treacă strada, deși nu aceasta era strategia lui, migranții ajunși în România nu se opresc, trec mai departe, spre țări cu potențial și nume sonore. Cu toate astea, cota de migranți pe care Uniunea Europeană o propune spre repartizare României vizează relocarea, la noi acasă, a unui număr de 2.362 de persoane din Siria și Eritreea.
Conform autorităților de la București, citate de o parte a presei, doar pentru relocarea a 600 de persoane este nevoie de aproape 8 milioane de euro, la care se vor adauga alte 15 milioane de euro necesari pentru suplimentarea locurilor migranților în centrele de primire existente, crearea unor noi centre de primire a refugiaților, dar și pentru suplimentarea personalului necesar acestei uriașe activități. Înmulțim cu 4, pentru început.
Norma de hrană, pentru noii veniți, va crește de la 3 la 10 lei pe zi pentru fiecare persoană care solicită azil în țara noastră. Va fi de 300 de lei pe lună, adică.
E mult? E puțin? E așa. Deci e posibil, mulți români trăiesc deja cu atât sau mai puțin de atât. În 2009, între țările membre ale Uniunii Europene, doar Bulgaria avea un salariu minim mai mic decât România. Lucrurile nu s-au schimbat cu mult, un român câștigă, începând cu 1 iulie 2015, un salariu minim net pe economie de 785 lei (732 lei, în ianuarie 2015).
Singura diferență dintre unii și alții e aceea că săracii României au, deocamdată, în plus, chiar dacă nu o conștientizează întotdeauna, apartenența la un teritoriu propriu, la o țară a lor, la un spașiu cultural al lor din care, mulțumim lui Dumnezeu, nu trebuie să fugă.
O țară pe care, din păcate, mulți dintre noi nu o prețuiesc îndeajuns decât atunci când sunt puși în situația să compare.
Iar România, în ciuda repartițiilor ce vor deveni obligatorii și tot mai consistente, dictate de mai marii de la Bruxelles, nu e un punct terminus al migrației contemporane, e doar o punte, un spațiu de tranzit către promisa lume nouă; doar că, de această dată, în secolul XXI, promisa lume nouă nu mai este America, ci bătrâna și mult prea conservatoarea Europă.
Ce o să facem? Ne vom purta cu demnitate și cu omenie, păstrându-ne esența și omogenitatea, ca popor și ca nație. Sper eu.
Paradoxal și din fericire, de această dată, și pentru moment - sărăcia endemică a României, lipsa ei de perspective, toate aceste tare, deficiențe care au împins românii, din 1989 încoace, să emigreze și ei*** - doar că tăcut și pe cont propriu - spre alte lumi, pare a fi salvarea de la transformarea ei, sub hoardele popoarelor migratoare ale mileniului trei desfălurate în cea mai mare migrație de după cel de-al doilea Război mondial, într-un loc bântuit și fără identitate.
__
*Așa prevede proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2015-2018, pus în dezbatere publică încă din luna martie 2015;
** după Wikipedia
- https://ro.wikipedia.org/wiki Criza_
refugia%C8%9Bilor_%C3%AEn_Europa
*** Potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 1989 – 2012, populația stabilă a României s-a redus cu 3,1 milioane de locuitori, care au devenit emigranți; după o statistică din 2019 a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor (5,6 milioane sunt în diaspora).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_refugia%C8%9Bilor_%C3%AEn_Europa
*** Potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 1989 – 2012, populația stabilă a României s-a redus cu 3,1 milioane de locuitori, care au devenit emigranți; după o statistică din 2019 a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor (5,6 milioane sunt în diaspora).