Mergeam duminică, mai exact pe 12 august, pe Calea Victoriei, cu fiica de 13 ani a unei prietene. Nu știe prea multe despre România, nu s-a născut aici. La trecerea de pietoni din dreptul poliției Capitalei, m-a tras de mânecă, spre ea, și mi-a șoptit: - Nu te întoarce, sunt în spatele tău. Crezi că te vor bate? Am făcut gestul pe care orice om matur și fără frică îl face, mai ales în fața unui copil, adică m-am întors. În soarele arid de august, doi polițiști ne intersectau liniștiți calea. I-am spus: - Sunt polițiști, cum să mă bată, nici la tine în țară polițiștii nu bat oameni pe stradă. - A, ai dreptate, mi-a răspuns, ăia erau jandarmi, nu polițiști. Dar, ”so”, polițiști, jandarmi, ce contează, dacă tot au început? Nu, din păcate, nu e prefața unui roman pe care îl concep acum, nici brouillon-ul unui jurnalist care vrea să păstreze cât mai mult informația dintr-un eveniment recent. E doar consemnarea reacției unui copil care nu e român, una din multele reacții ...