Accéder au contenu principal

DE-A ȘOARECELE ȘI PISICA

 


Sunt tot mai multe lucruri pe care nu vreau să le mai suport, darămi-te să mă chinui să le mai înțeleg. Să le găsesc scuze. Circumstanțe.

Unul dintre ele se referă la fățărnicia de care dau dovadă unii magistrați, sub pălăria uriașă a protestului prin care își revendică drepturi și pensii de serviciu.

N-am uitat și nu neg faptul că, pe vremea ministrului Stoica, atunci când făceam emisiunea ”InJustiție” la Tele 7 abc, am militat pentru ideea salariilor decente și corecte pentru magistrați, pentru dreptul lor la independență, pentru respectul pe care trebuie să îl purtăm instituției pe care o reprezintă. Ziceam eu atunci, în naivitatea mea de gazetar, că plata unor salarii corecte îi va îndepărta de abuzuri, că vor fi invincibili și, la rândul lor, respectuoși cu actul de justiție. Nu cu mine sau cu tine, ci cu instituția pe care, cum ziceam, o servesc.

Marți am fost la un dosar la secția I penală a Tribunalului București. Ședința trebuia să înceapă la ora 9:30. A început la aproape ora 11, fără să spună cineva dacă e din cauza protestului sau doar din obișnuință. Cu arestați care așteptau cuminți în boxă, cu gardieni și mascați și, mai ales, cu avocați. Avocați care, așa cum se întâmplă de câteva săptămâni bune, stau ca proștii prin săli, la mila judecătorilor care intră sau nu, care doar fac apelul și acordă termene – sau nu, acordă pur și simplu termene! - care, pe parcursul zilei, mai fac un protest mic sau nu, ieșind din sală o oră sau două (timp în care nu poți face nimic altceva decât să păzești ușa instanței) - dacă nu cumva au optat pentru protestul deplin, care sunt supărați sau nu!..

Duminica trecută, citația pentru luarea unei măsuri, într-un dosar penal de la Judecătoria sector 1, era pentru ora 8. Dimineața. Doamna judecător de drepturi și libertăți a intrat în sală la ora 11 și ne-a privit alb, de la înălțimea tocurilor sale, de cea mai bună calitate, de altfel. Fără să fi schițat măcar o încercare de a umaniza penibilul unei așteptări de 3 ore. Dar de ce ar fi făcut-o? Nu avea în față decât un avocat trezit de la ora 6, ca să nu întârzie, care păzise, alături de jandarmi, holurile instanței, în așteptarea lui, a Judecătorului.

Asta m-a umplut de revoltă, exact acest dispreț suveran care rezultă din faptul că noi, oameni în toată firea, așteptăm judecătorii să se coboare printre noi, pentru a ne băga în seamă umilele dorințe de a ne face profesia.

De săptămâni, nu numai justițiabilii au de pierdut imens - dat fiind faptul că dosarele care nu au fost definite de magistrații protestatari drept ”urgențe” sunt amânate și oamenii pierd drepturi, bani, viață, speranță - ci, mai ales, au de pierdut avocații. Timp și viață. Clienți. Sursa lor de venituri. Dar câștigă, în schimb, umilință.

Să continui cu exemplul de la începutul săptămânii: într-o cauză, judecătorul de pe locul 2, de la secția penală, domnul Dumbravă Edgar Laurenţiu, a invocat hotărârea adunării generale a judecătorilor, deci în dosarul respectiv avea să se acorde termen, ceea ce s-a și întâmplat. Dosarul, deși penal, nu era inclus între cele ”urgente”. Avocata din oficiul, desemnată în acea cauză, nu a răspuns. Era normal să nu răspundă, de vreme ce, pe pagina oficială a Tribunalului, stă scris clar ce dosare se judecă și în care doar se acordă termen.

Doamna președintă a completului, al cărui nume îmi scapă acum, în mărinimia sa, a spus însă: nu o amendăm, dar facem adresă la Barou, pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale!

A fost o vreme când, la începutul protestului magistraților, ca un soldat al ideii de echilibru ce sunt, am mers la termene, așteptând să intre sau să reintre în sală (după o vreme, desigur), și magistratul/magistrații care, apoi, doar acordau termene, peste o lună sau chiar mai mult.

Pentru că protestul lor este notoriu, și pentru că și timpul meu, ca și viața mea, sunt la fel de prețioase și limitate ca și ale judecătorilor, mai apoi am formulat cereri, prin care arătam că, dată fiind hotărârea lor de a nu judeca, urmează să acorde termene. Spuneam, prin urmare că eu, avocatul, le respect hotărârile și drepturile.

Dar ieri, un judecător de la Curtea de Apel București, într-o astfel de cauză sortită oricum amânării din aceleași motive de protest cvasi-național, scrise clar pe site-ul Curții, mi-a acordat termen: dar, ca să fie de vină avocatul, că n-a stat ca prostu’ în sală ca să bifeze o inutilă prezență, a scris așa: se acordă termen pentru lipsă de apărare! Nu știu încă numele magistratului, dar abia aștept să îl aflu.

Din motive care îmi scapă, am fost puși să ne jucăm, zilele astea, la greu, de-a șoaricele și pisica. Judecătorii sunt, desigur, în prima categorie: lor le dă voie legea să cenzureze și să reducă onorariile avocaților, deși avocații nu au nici salarii, nici pensii de serviciu cu minim asigurat. Ba chiar, după știința mea, cea mare pensie a unui avocat, dacă omul a cotizat la cota maximă, toată viața sa, nu e mai mare de 6.000 de lei.

Lor le dă voie legea să-i amendeze pe avocați dacă nu îndeplinesc la timp un act procedural, dar nici o lege nu zice că magistrații ar trebui să plătească pentru pierderile suferite de întreaga justiție română în ultima lună și de oamenii vii, cei care există dincolo de numerele de dosare pe care le tot amână, precum și pentru pierderile, inclusiv financiare considerabile, ale avocaților.

Magistrații își arogă dreptul de a nu aștepta nici un minut un avocat, după ce au deschis ședința, dar pot să îi facă pe avocați să aștepte ore în șir, deși răfuiala judecătorilor ar fi trebuit să fie numai cu Statul, nu și cu justițiabilii și cu avocații, fără de care actul de justiție, într-o societate democratică, nu poate să existe.

A fost nevoie de ”semnalările apărute în spațiul public din partea Baroului București”, cum sună comunicatele Tribunalului București (Barou care – deși cel mai mare din țară - nu avut tăria să-i apere pe avocații cotizanții într-o confruntare față în față) ca instituția ”să aducă la cunoștința avocaților”, de ceva vreme, dar numai de pe o zi pe alta, ședințele și secțiile în care magistrații au hotărât ca să judece și cele în care s-au hotărât doar să amâne. Dar cum ați văzut mai sus, au fost și completuri în care un judecător protesta, iar altul nu! Într-o atare situație nu scrie nici un comunicat de-al instituției cum să faci, așa că e… cum ți-or cădea sorții! E ca la ruleta rusească. O perpetuă ruletă rusească.

În teorie, legea zice că drepturile unora nu pot știrbi drepturile altora.

Vă respect, domnilor magistrați, chiar dacă nu vă împărtășesc toate revendicările.

Nu pot să înțeleg însă de ce prea mulți dintre voi, generic vorbind, dovediți că nu ne respectați chiar deloc pe noi, avocații? De justițiabili, ce să mai zic?

Într-un moment similar celui pe care îl trăim noi acum, dar cu aproape un veac în urmă, Istrate Micescu, un mare decan al Baroului București, i-a sfătuit pe avocați să nu mai intre în sală până când un anume judecător nu a învățat să își respecte partenerii fără de care nu se poate înfăptui justiția: avocații.

Să spun altfel: dacă și noi, avocații, am hotărî să protestăm pentru a readuce demnitate profesiei noastre?

 

Posts les plus consultés de ce blog

În justiție contra Injustiție (1)

Încep prin a aminti că art. 1.1. al Codului deontologic al avocatului european statuează că, “ într-o societate întemeiată pe respect față de justiție, avocatul îndeplineste un rol special”, iar îndatoririle acestuia „nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii” pentru că “Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept și a intereselor celor ale căror drepturi și libertăţi le apară”.   Prin urmare “misiunea avocatului îi impune acestuia îndatoriri și obligații multiple (uneori aparent contradictorii)”, nu numai față de client, de instanțe sau confrații săi, ci și față de public, pentru care o asemenea profesie liberală și independentă, supusă respectarii normelor pe care ea însăși şi le-a impus, este un mijloc esențial de apărare a drepturilor omului în fața Statului și a altor puteri din societate”. În virtutea statutului meu de avocat, căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului tocmai i-a consfintit, la începutul acestui an,...

CÂND PRIMUL MINISTRU CENZUREAZĂ... SFINȚI

    Noi, câțiva cetățeni români creștin-ortodocși, tocmai ce l-am dat în judecată pe Primul Ministru al României și agenția guvernamentală aflată în subordinea sa. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București și mai jos am detaliat motivele pentru care am făcut-o. Vă puteți alătura acestui demers contactându-ne pe adresele de email de pe site-ul www.avocatgb.eu.  *   CÂND PRIMUL MINISTRU CENZUREAZĂ... SFINȚI Da, știu, ar fi trebuit să spun: ” când primul ministru cenzurează deciziile privind recunoașterea canonizării unor clerici români” .    O frază mai lungă, mai explicită, dar care spune exact același lucru: cum prim ministrul se bagă în treaba Bisericii Ortodoxe Române și o învață cum să-și declare și, mai ales, pe cine să declare sfânt. De fapt, omițând că nu biserica îi sfințește pe oamenii canonizați, ci întoarcerea lor, desăvârșită, la credință, pe care biserica doar o constată! Dar oricum aș zice-o, din 2005 încoace,   chiar asta ...

Studiu de caz: Când pici în fund în fața Occidentului

          Se spune așa: când  emigrezi, rămâi mereu un emigrant oricât de bine ar părea că te-ai integrat în noua patrie mumă. Peste tot în lume, numitorul comun, ca să nu zic semnul de recunoaștere al emigrantului, este însingurarea. Mai mult sau mai puțin vizibilă, desigur. Prin forța lucrurilor, rămâi mereu un om străin într-o țară străină, tolerat de localnici, asimilat și nu prea. Știu ce spun, lucrez mult cu diaspora. Română – pentru Franța – și franceză – pentru România. Domnul C. este emigrant român în Franța. Lucrează acolo, s-a însurat acolo, are doi copii mici, 4 și 5 ani. A rămas român, el și familia lui, adică niciunul dintre ei nu e cetățean francez, ci toți sunt doar români. Muncitori cu mintea pe ogoarele mereu (aparent) mai mănoase ale altora. Cu timpul, de prea binele pe care l-a extras din cutume, domnul C. și-a părăsit ”maison”-ul și a plecat de acasă cu amanta, ba chiar i-a prezentat-o nevestei și copiilor, sugerând adoptarea ...