( Omul: un specimen din care atingerea lui Dumnezeu să dispară ) Comunismul pe care l-am trăit noi până în 1989 se clădea pe omul cel nou, multilateral dezvoltat, se înșurubase în juru-i, învăluindu-l în vorbe. Nu am înțeles niciodată ce însemna exact asta, ni se sugera însă că sintagma ”om nou” ar elogia oamenii cu mintea deschisă, capabili să facă față vieții dar, mai ales, oricărei situații, oameni pregătiți temeinic din punct de vedere profesional, așa încât, complexa lor dezvoltare, în orice domeniu, să îi facă învingători. De partid și de stat. Doctrina comunistă ne intrase atât de bine și de adânc în creier, încât devenise natural să ne lepădăm toți de vechea haină a concepțiilor și credințelor noastre, ca să intrăm, veseli și încrezători, în pielea mielului din ogradă. Existau deci profesioniști, oameni excepționali, școala te forța și ea să fii astfel, să accepți competitivitatea ca pe o necesitate, dacă nu ca pe o obligativitate. Să ai un ...