Știți că, pe vremea isteriei pandemice de acum 2 ani, domnul CÎȚU, prim ministru, a declarat că unii dintre noi, nemernici recalcitranți care nu ne-am vrut înțepați înainte de a înțelege de ce și în folosul cui, am fi teroriști.
Știți și că, tot pe-atunci, l-am dat în judecată. Exact, noi, unii dintre ăștia înfierați și aruncați la marginea societății de chiar primul om al administrației, al guvernului care exercită, oficial, ”conducerea generală a administrației publice” (citez din site-ul guvernului).
Știți că „administer” – zice vechea limbă latină din care derivă cuvântul ”administrație” – înseamnă deopotrivă agent, ajutător, servitor – dar și, într-un alt sens, instrument. ”Administer” este un cuvânt aproape sinonim cu „minister”, care se traduce, tot de pe-atunci, de la latini citire, prin servitor, îngrijitor, ajutător.
Deci: zic ”al guvernării”, pentru că tocmai ”administer” ăsta avea și are obligația – rezultată din poveștile pe care ni le-au predat la școala de drept într-o vreme, nici aia, prea limpede, dar în care mai existau reguli – de a veghea, echidistant, ca toți să fim ”serviți” în mod egal, în toate, inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor noastre.
În
dosarul intentat de ”teroriști”, CNCD-ul a zis că daaaaa!!! Primul ministru
CÎȚU n-a greșit cu nimic, doar a exprimat o opinie, în limita dreptului său
absolut la opinie!
Acum, nu mai comentăm lipsa de profesionalism a Consiliului Național pentru
Combaterea Discriminării, al cărui președinte nu avea cum să-și țină coloana
destul de vertical, cam cât să citescă și el discriminarea din frazele lui
CÎȚU, de pe vremea când acesta din urmă era atât de mare și atât de taaaare !
Atâta poate CNCD.
Doar
că noi, ăștia arătați cu degetul de fostul CÎȚU-prim ministru, n-am abandonat:
ar fi fost culmea, nu ne-a fost frică să ne cerem drepturile (și dreptatea)
atunci când nenea ăsta era mare și tare, n-ar fi o prostie să ne oprim acum?
Pentru că eu cred – și mulți alții, ca mine – că un război nu e pierdut când
zice un funcționar public, plătit de stat (adică de noi!), că ar fi !
Dar: nu despre procesele în derulare în contra lui Cîțu și a guvernului lui vreau să va istorisesc azi (vă voi ține la curent, detaliat, despre ele, pentru că sunt mai multe), ci despre cât de repede poate fi uitat omu’ politic, chiar de către cei care l-au slujit pe cel care nu ne-a slujit pe noi, poporul român.
Dacă domnul fost prim ministru nu mai e în funcție, a trebuit ca, în dosarele începute pe vremea când avea funcția și care acum ajunseseră în instanțe, să indicăm noua adresă de domiciliu a acestuia pentru că, în mod firesc, scuturându-se ca de un ciulin, Guvernul a zis instanței: nu-l mai puteți cita la noi, nu mai lucrează aici! Și nici nu vă spunem unde să îl citați.
Așa că instanța de judecată care soluționează unul dintre dosare, ne-a trimis la Direcția de Evidență a Persoanelor București să aflăm unde locuiește fostul administrator al țării, de abia cu puțin peste jumătate de an demis, cu tot cu guvernul lui.
Am trimis, la instituția cu pricina, cererea, dar și încheierea de ședință prin care eram îndreptățiți să obținem relații; ba chiar, am trimis pe toate canalele de comunicare, pentru că nu răspundea nimeni.
Am primit răspuns, până la urmă, sub trei impozante semnături. Răspunsul zice așa: că nu pot identifica o persoană, fie ea și fostul prim ministru al României, după locul de muncă al acestuia, deci dacă vrem răspuns, să le punem la dispoziție ”orice alte date pe care le dețineți despre persoana căutată (loc naștere, dată naștere, act de identitate etc), în vederea identificării corecte a acestuia”.
Unu:
Dacă aveam datele cerute, le indicam deja, noi sau instanța, din prima, acestei
direcții care, teoretic, deține exact datele de identificare pe care ni le-a cerut
nouă să i le furnizăm.
Doi: Or, dacă ditamai direcția nu poate identifica un demnitar de rang înalt în
propria bază de date (și care nu e o insula într-o instituție oarecare, ci este
conexată la un număr impresionant de baze de date ce privesc persoanele
fizice), atunci ori baza de date e proastă, ori e proastă numai pentru proștii
de români care îi cer, în mod legal, informații despre oamenii deștepți ai
țării!
Trei: Sau poate au dreptate: unul Cîțu poate nu-i doar unul, or fi zeci, sute
de cîți în București, toți cu bastonul de prim ministru în traistă, gata
oricând să fie confundați – de către bieții funcționari publici pe care tocmai
ce i-a administrat mareșalul Cîțu – cu unul Cîțu, unicul.
Dar cum să confunzi pe altcineva cu unul care, alături de o șleatcă de miniștri neica-nimeni, ne-a închis în case, ne-a traumatizat bătrânii, ne-a încuiat bisericile, a încuviințat îngroparea morților noștri în saci de plastic, în cimitire în care nu aveam voie să călcăm ca să îi jelim, a închis sau a fost de acord cu închiderea spitalelor și a lăsat oameni să moară fără tratament, a evacuat spitale în miez de noapte și a zis că îi dă afară pe managerii lor dacă nu își aruncă în stradă pacienții, s-a împrumutat cât să mai plătească și copiii copiilor noștri datoria țării, iar în luna în care a condus un guvern interimar, cel demis, a adoptat hotărâri importante, dar pentru care nu mai avea nici o competență, a insultat și ignorant toate hotărârile judecătorești care anulau deciziile demente ale unor slujitori temporali ai nației, în vârful cărora fusese cocoțat el, unicul !
Dar
cîți ca el?
Și câți o să mai tot răbdăm noi, atâția cîți ca el?
De ce scriu acum despre toate astea? Pentru că noi, ăștia mulți și prost
guvernați, nu avem dreptul să uităm. Știți cum se spune: cine își uită trecutul,
este condamnat să îl repete.*
Și pentru că omu’ sfințește locul. Dar locul nu se sfințește, niciodată, el
singur.
PS: Direcția publică de evidență a persoanei și stare civilă sector 2 București, pe exact aceeași cerere de obținere informații, cu exact aceleași date furnizate de noi, a comunicat imediat instanței adresa domnului Cîțu. Nu am o explicație, doar observ. Că unul, Cîțu e, până la urmă, doar unul.
____
* Citat din Nicolae Iorga.